Un copil de 3 ani a căzut de la etajul 2 al unui bloc
Un copil în vârstă de 3 ani și jumătate din municipiul București, a căzut de la etajul 2 al unui bloc pe o copertină metalică și apoi pe asfalt. Copilul se afla la locuința bunicilor săi din strada Republicii, municipiul Târgu Jiu. Din declarațiile pompierilor ajunși la fața locului, copilașul prezenta un traumatism cranian vizibil, însă era conștient. Acesta a fost preluat de ambulanță și transportat la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul.
“La data de 28 iunie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, de un bărbat din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că nepotul său de 3 ani a căzut de la etajul al doilea al blocului în care locuiește.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că în timp ce se afla la domiciliul bunicilor, situat pe strada Republicii, din municipiul Târgu Jiu, copilul de 3 ani, din municipiul București, a căzut de la fereastra apartamentului, pe o copertină metalică, ulterior pe asfalt.
Echipajul medical sosit la fața locului l-a preluat pe copil la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului.”, au transmis reprezentanți ai IPJ Gorj.
ACTUALIZARE:
„Copilul urmează să fie transportat cu o ambulanță la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București.”, a transmis Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj.