Uite rotativa, nu e rotativa……
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a avut astăzi o ieșire pe pagina sa de socializare referitoare la declarația deputatului PNL de Iași, Alexandru Muraru.
„Ideea rotativei guvernamentale este cuprinsă într-un angajament făcut de PNL la formarea coaliției de guvernare. PNL își respectă angajamentele, iar protocolul pe care se bazează actuala coaliție nu face excepție.
Nu există astăzi în partid nicio altă ipoteză decât implementarea rotativei anul viitor, conform protocolului.
Orice subiect de o asemenea importanță se discută în coaliție, înainte de orice fel de declarații publice. Este o perioadă dificilă pentru țară, în care guvernarea trebuie să fie tratată cu responsabilitate și seriozitate”, a scris Ionuț Stroe pe facebook
Tot astăzi, pe surse, a ieșit în spațiul public ideea unei remanieri ample, plănuită de Nicolae Cică.
Trei miniștri vor fi schimbați în următoarele zile din guvernul Ciucă. Este vorba de
- ministrul Sporturilor, Eduard Novak (UDMR).
- ministrul Apărării, Vasile Dîncu (PSD).
- ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL).
Constatăm astfel că Nicolae Ciucă va remania câte un ministru din fiecare partid al coaliției de guvernare.