Ucigașul tăcut. „Cealaltă” campanie de vaccinare, anonimă
Peste 2000 de românce mor anual din pricina unei boli ce poate fi prevenită. În spatele cifrelor seci se afă mame, fiice, surori, bunici, prietene sau soții. În special tinerele sunt ucise în mod tăcut de cancerul de col uterin. Este singurul cancer pentru care există un vaccin, însă România a lăsat campania anonimă. Preocupat de pandemie, statul a promovat intens și chiar agresiv uneori vaccinul împotriva noului coronavirus, iar despre imunizarea HPV s-a vorbit prea puțin.
De mai bine de 13 ani autoritățile „se străduiesc” să realizeze o campanie de succes, însă nu s-au gândit până acum nici să meargă „din casă în casă”, nici să amplaseze centre în mall-uri și parcuri, ori în special în mediul rural unde sunt cele mai mari probleme privind imunizarea. Acum două luni s-au primit 40 000 de doze împotriva HPV, care au fost distribuite către Direcțiile de Sănătate Publică. Gorjul a beneficiat de 470 de doze. 347 dintre ele au fost trimise la solicitările neonorate anul trecut. În acest an, cererea a fost de aproximativ 50 de doze. Până la sfârșit lunii iunie, puțin peste 150 de fetițe au fost vaccinate la nivelul județului Gorj.
Eficiența vaccinului este de peste 99%, dacă este administrat între 11 și 14 ani. Poate fi făcut și de adolescentele de peste 14 ani, și chiar și băieților, dar în România, programul național de vaccinare nu cuprinde încă aceste categorii. Pentru ele, părinții trebuie să îl cumpere din farmacie.
Serul conține 9 tulpini ale virusului HPV, cele mai periculoase. Dacă virusul există deja în organism, nu protejează de acele tulpini, dar ferește de celelalte.
Infecția cu virusul HPV se produce prin contact sexual sau prin alt contact intim, la nivelul pielii. Sunt peste 100 de astfel de virusuri, dar 15 dintre ele pot produce cancerul de col uterin. Australia este prima țară din lume la un pas de a eradica temutul cancer de col, după o campanie de vaccinare intensă, timp de 14 ani.