Transporta aproape opt tone de cărbune furat. A fost prins de polițiști
Un tânăr, de 29 de ani, din orașul Rovinari, a fost prins de polițiști în timp ce conducea o autoutilitară pe D.C. 71 Fărcăşeşti, cu care transporta cărbune bulgăre, pentru care nu deținea acte de proveniență. În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că acesta, împreună cu un bărbat, de 53 de ani, din mun. Tg Jiu, ar fi sustras cantitatea de 7.900 de Kg de cărbune bulgări, din perimetrul Unității Miniere de Cărbune Roşia, pe care încercau să îl transporte la domiciliul tânărului, de 29 de ani.
Reprezentanții Unității Miniere de Cărbune Roşia au preluat în custodie întreaga cantitate de cărbune, stabilind prejudiciul cauzat la valoarea de 1.100 de lei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt.