Tragedie la Văgiulești
Tot mai mare este numarul victimelor infectiei cu noul coronavirus. Romania a depasit 10 000 de morti covid-19, iar zilnic se inregistreaza peste 100 de decese. La Vagiulesti, o intreaga familie s-a stins din viata dupa ce au fost diagnosticati Covid-19.
O familie din Gorj a fost răpusă de Covid-19 în doar câteva zile, după ce fiul, angajat al Complextului Energetic Oltenia, și-a infectat părinții în timpul unei vizite, în localitatea Văgiulești.
Bărbatul era infectat cu noul coronavirus, însă nu avea simptome, așa că nu a știut că își pune în pericol părinții în vârstă de 79, respectiv 81 de ani. La două zile de la vizita lui, părinții au început să aibă simptome specifice și au fost duși la spital, unde s-a confirmat infecția cu Covid-19. Ulterior, a fost confirmat cu noul coronavirus și fiul bătrânilor.
Mai întâi a murit tatăl. Când era el înmormântat, a murit și mama. La două zile după mamă a murit și fiul lor. Bărbatul, în vârstă de 57 de ani suferea de obezitate, astfel că organismul său nu a fost îndeajuns de puternic.
Edilul din Văgiulești, Constantin Pârjol speră ca numărul îmbolnăvirilor să scadă și astfel de cazuri să nu mai apară.
Comuna Văgiulești a depășit incidența de 4 cazuri la mia de locuitori, fiind cea mai mare rată de infectare din județ.