Tragedie în seara de Paște
Un accident extrem de grav a avut loc dumincă noapte, la ieșirea din Rovinari, mai exact în localitatea componentă Vîrț.
Alcoolul, dar și teribilismul se pare că au fost cauzele principale ale accidentului. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 26 de ani din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 Vîrț, din direcția Rovinari spre Târgu Jiu, s-a angajat în depășirea unui alt autoturism și, observând că din sens opus se apropie un autovehicul, a încercat să revină pe banda de deplasare, ocazie cu care a lovit în partea din stânga spate un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Târgu Jiu.
În urma impactului, ultimul autoturism a părăsit partea carosabilă și a fost aruncat în șanț, cei trei pasageri fiind încarcerați.
La fața locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare și un echipaj SMURD, precum și două echipaje din cadrul SAJ Gorj. S-a intervenit pentru extragerea victimelor din autovehicul și acordarea primului ajutor calificat.
Unul dintre bărbați și femeia au fost transportați la Spitalul din Târgu Jiu cu leziuni grave, iar celuilalt bărbat în vârstă de 61 de ani i-au fost aplicate manevre de resuscitare la fața locului, însă, din păcate a decedat.
IPJ Gorj a început o anchetă pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
România se situează pe primul loc în Europa în clasamentul negativ al accidentelor rutiere grave produse în urma consumului de alcool.