Tragedie în Cariera Jilț Sud! 3 morți și 9 răniți!
Tragedie în Cariera Jilț Sud. O mașină în care se aflau 25 de muncitori s-a răsturnat, rezultând un număr de 9 răniți și 3 morți. Zona a fost neaccesibilă din cauza condițiilor căderilor masive de ploi din ultima perioadă, astfel că victimele au fost transportate cu mijloace din dotarea carierei până la o platformă betonată de unde au fost preluate de ambulanțe. A fost inițiat “cod roșu” în care au intervenit 8 salvamontiști, ambulanțe SAJ, ambulnațe SMURD și două elicoptere SMURD. Rudele și apropiații celor decedați în tragicul accident au fost șocate la primirea unei asemenea vești.
ITM Gorj a transmis:
“Ca urmare a ultimului eveniment de muncă soldat cu decesul a trei lucrători, petrecut la angajatorul Societatea Complexul Energetic Oltenia, în perimetrul Carierei Jilț Sud, situată pe raza localității Mătăsari, în urma căruia o autoutilitară mixtă s-a răsturnat în timp ce transporta o echipă de lucrători, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis dosar de cercetare a evenimentului în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea evenimentului, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare și, respectiv, determinarea caracterului accidentului.
La fața locului s-au prezentat doi inspectori de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă în vederea efectuării cercetării inițiale.”