În apropierea Crăciunului, spiritul sărbătorilor de iarnă își face simțită prezența din ce în ce mai puternic, împărtășind cu emoție valorile tradiționale, care nu s-au pierdut nici la sat, nici la oraș. Semnificațiile acestei perioade de sărbătoare nu se limitează la ziua de 25 decembrie, iar tradițiile și obiceiurile de Crăciun, transmise din generație în generație, sunt cea mai bună dovadă că românii se pregătesc pentru Noaptea Sfântă.

Cele mai populare tradiții și obiceiuri au legătură cu ziua de Ajun, când, pentru a avea noroc în anul următor, se spune că nu trebuie să mănânci nimic. De asemenea, în această zi se taie câte un măr: dacă are viermi, se spune că cel care a tăiat fructul va fi încercat de boală tot anul, iar dacă mărul este putred, atunci persoana respectivă nu va prinde anul următor.

În ziua de Ajun nu sunt permise supărarea, certurile și loviturile, dar nici consumul de rachiu. O altă interdicție din popor este să mături casa în Ajun, gest aducător de ghinion. În schimb, prin agățarea unei crenguțe de vâsc în casă, este asigurat norocul și belșugul, aceasta alungând certurile și ghinionul. Există multe descântece și ritualuri prin care fetele tinere își află ursitul cu ajutorul vâscului. Femeii care va pune crenguțe de vâsc sub pernă, în noaptea din Ajunul Crăciunului, i se va arăta negreșit în vis soțul hărăzit. De asemenea, este de bun augur, ca pe masa din Ajun să fie puse ornamente confecționate din brad.

Un alt obicei specific zonei noastre este „Pițărăii”, vechi de pe vremea dacilor, semnifică sacrificiul adus divinității drept mulțumire pentru rodnicia holdelor și a pomilor. Tinerii și copiii se strâng în capul satului, și apoi trec din poartă în poartă, pentru a lua colaci, mere, eugenii sau ce alte bunătăți împart sătenii.

Deși majoritatea oamenilor împodobesc bradul de Crăciun când le permite timpul, acesta se împodobește de fapt în seara de Ajun, pe 24 decembrie. O tradiție presupune împodobirea bradului de Crăciun cu un săculeț mic, umplut cu boabe de fasole albă, care simbolizează puritatea sufletului.

O altă tradiție este mersul cu capra, care deși este un obicei ce se practică în perioada Crăciun- Anul Nou, se pare că în prezent, colindătorii au dat startul mult mai devreme. Masca este însoțită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiții colindători ce acompaniază dansul caprei. Un spectacol autentic trezește în asistență fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă prin originalitatea costumului și coregrafiei.

În Ajunul Crăciunului, oamenii merg cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti nașterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului și Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor.

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu colinde, miros de brad și arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiția bine conservată în rândul poporului român.