Tractor lovit de o drezină în Turceni
Un tractor a fost lovit de o drezină în această după-amiază. Accidentul feroviar s-a petrecut pe raza orașului Turceni, satul Murgești. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Turceni cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe din cadrul SAJ Gorj. În urma accidentului conducătorul tractorului, un bărbat de 42 de ani a fost încarcerat, dar din fericire era conștient și cooperant. În urma acordării de îngrijiri medicale la fața locului, bărbatul a fost transportat la spital.
Din declarațiile reprezentanților IPJ Gorj, bărbatul nu a acordat prioritate de trecere drezinei. Acesta a ieșit cu tractorul de pe un drum agricol și, neasigurându-se, a fost lovit de automotor.