Tot mai mulți muncitori străini în Gorj

Crește numărul cetățenilor străini care lucrează în Gorj. Peste 150 de angajatori din județ au solicitat, anul trecut, forță de muncă din diferite țări din afara Uniunii Europene. Au fost peste 1000 de persoane angajate în special în domeniul Horeca. Numai că patronii nu sunt prea mulțumiți de activitatea presată de străini, însă nu prea au ce face. Criza de personal mai ales în turism se adâncește, iar salvarea vine tot din afara țării.
Angajatorii spun că se confruntă cu un deficit acut de forță de muncă, motiv pentru care sute de muncitori străini au fost aduși în fiecare an în Gorj. Cetățeni din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Cuba sau Brazilia au venit în județul nostru și au fost angajați în diverse domenii de activitate. Toate solicitările au fost făcute de angajatori prin intermediul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Gorj.
Spre exemplu, la un restaurant din Rânca, lucrează patru nepalezi. Numai că nu se ridică la nivelul așteptărilor, spun angajatorii.
Patronii din Gorj spun că angajații străini sunt dificili și este greu de lucrat cu ei, dar nu au altă variantă. Cum sunt plătiți cu minim pe economie, angajatorii închid ochii și speră să învețe meserie.
Reprezentanții AJOFM Gorj spun că cele mai multe solicitări de angajări au fost în domeniul Horeca.