Tone de gunoaie, pe marginea străzii
Munți de gunoaie într-o comună din județul Gorj! Cetățenii au transformat marginea drumului într-o imensă groapă de deșeuri. Se întâmplă la Turburea, în satul Cocorova. Locuitorii au depozitat aici tot felul de gunoaie de la moloz până la cadavre de animale. Fenomenul se întâmplă de ani buni, sub privirile îngăduitoare ale primarului, care nu a trecut la amenzi pentru a nu pierde voturi. În acest timp, sătenii care trăiesc în zonă trebuie să suporte mirosul provenit de la gunoaile aruncate fix pe marginea șoselei.
Locuitorii din satul Cocorova, care și-au demolat casele pentru a construi altele noi, au ales să depoziteze molozul exact în marginea drumului. Așa se face că în fața caselor oamenilor s-au format munți de moloz. Pe lângă aspectul dezolant și pericolul pentru sănătatea publică, aceste depozite ilegale de deșeuri de construcții îngreunează circulația și contribuie la deteriorarea infrastructurii rutiere. Pentru că bucăți de ciment sau cărămizi ajung inclusiv pe stradă. Primarul cunoaște situația, a avertizat și un cetățean, însă spune că nu are ce să le facă la cei care aruncă deșeurile la întâmplare.
Primarul, deși conștient de problema gravă, nu a luat măsuri stricte împotriva celor care aruncă gunoaiele ilegal, temându-se că aplicarea amenzilor l-ar putea costa voturile la alegeri.
Locuitorii cer ca autoritățile locale să implementeze de urgență măsuri pentru curățarea zonei și prevenirea depozitării ilegale, inclusiv campanii de conștientizare a populației și amenzi severe pentru cei care nu respectă regulile de mediu.