Toamna debutează cu caniculă
Toamna debutează cu temperaturi caniculare! Meteorologii au emis un cod galben de caniculă, valabil pentru 15 județe din țară, între care și Gorjul. Sunt prognozate temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat. În Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, jumătatea de vest a Olteniei și nord-estul Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie, respectiv 7…10 grade peste mediile multianuale. Local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 32…35 de grade. În zilele viitoare temperaturi deosebit de ridicate se vor înregistra în majoritatea regiunilor, iar vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în timpul după-amiezilor, mai ales în vestul și sud-vestul teritoriului.