Tinerii au donat sânge
Sâmbătă Centrul de Transfuzii din Târgu Jiu a avut program special de donare. Tinerii s-au mobilizat și au venit să doneze pentru semenii lor.
12 persoane au donat în ultimul weekend de toamnă, însă nevoia de sânge este tot mai mare. Până acum au donat 5000 de persoane, mai puțin cu 1000 față de anul trecut.
Din fericire niciunul dintre cei care au donat sâmbătă nu a fost infectat cu noul coronavirs. Din păcate însă, aceștia au putut dona doar sânge, fiind mare neoie și de plasmă convalescentă. De joi, niciun pacient vindecat de infecția cu sars-cov-2 nu a venit să doneze plasmă, deși sunt așteptați la Centru în fiecare zi.
Donatorii de sânge trebuie să mănânce ceva ușor înainte de donare, astfel încât calitatea sângelui să nu fie afectată. De altfel, tot înainte de donare ar trebui să se evite consumul de alcool sau mâncăruri grase.
Donatorii de sânge vor primi mai multe benficii, printre care bonuri de masă, reducere la transportul în comun și o zi liberă de la serviciu.