Termen pentru reabilitarea școlii Peșteana
Direcția de Sănătate Publică Gorj a controlat cele două școli de pe raza comunei Bâlteni în urma sesizărilor apărute în spațiul public. Inspectorii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele 3 săli de curs din clădirea monument istoric aflată în stare de degradare la exterior corespund din punct de vedere igienico-sanitar, conform legislației în vigoare.
DSP Gorj spune că reabilitarea exterioară a clădirii nu poate fi făcută într-un termen scurt, tocmai pentru că este încadrată ca monument istoric, iar orice intervenție făcută necesită avize de la mai multe instituții.
S-a constatat faptul că grupurile sanitare sunt situate în clădire separată în curtea unității de învățământ, fiind dotate cu chiuvete racordate la rețeaua de apă a localității, însă problema este la toalete. Acestea sunt de tip turcesc, cu fosă betonată vidanjabilă, neasigurându-se apă curentă. Așadar, copiii nu pot trage apa la toalete, fiind un aspect ce trebuie cu siguranță remediat în cel mai scurt timp,
Și la Școala din care au fost mutați elevii au fost găsite nereguli. Toate sălile din clădirea care acum funcționează ca grădiniță trebuie reabilitate complet, și igienizate, constatându-se pereți crăpați, decojiți, infiltrații și mucegai.
Astfel, Direcția de Sănătate Publică a acordat termen de o lună pentru conducerea unității și autoritățile locale să vină cu un plan de măsuri privind realizarea altor grupuri corespunzătoare, iar până atunci, toaletele să fie racordate la apă.
Reamintim că întregul scandal a pornit de la o postare a deputatului Radu Miruță care a văzut doar exteriorul celor două unități de învățământ în urma sesizărilor primite de la mai mulți părinți.