Terenuri cu titlu gratuit pentru primărie
Investiții pentru localitate făcute pe terenuri predate autorităților locale cu titlu gratuit de către cetățeni! Se întâmplă în comuna Roșia de Amaradia, acolo unde primarul Liviu Cotojman spune că nu a fost nevoit să plătească aceste terenuri pentru că s-a bucurat de o bună colaborare cu cetățenii.
Liviu Cotojman susține că niciodată de când este primar nu a achiziționat terenuri pentru investițiile din localitate pentru că a beneficiat de bunăvoința și înțelegerea cetățenilor.
Terenurile primite de la cetățeni sunt folosite pentru bazinele de apă, stația de epurare, stația de filtrare, forajele, dar și pentru amplasarea unui parc de panouri fotovoltaice.
Cetățenii care au oferit aceste terenuri primăriei beneficiază de facilități din partea administrației locale.
Liviu Cotojman este primar al comunei Roșia de Amaradia din anul 2008, iar în această toamnă a depus jurământul de primar pentru cel de-al cincilea mandat.