Temperaturile ridicate marchează începutul lunii
Încă din prima zi de iulie, Județul Gorj se confruntă cu temperature extreme, astfel începutul lunii debutează cu un val de căldură intens. În Oltenia, vremea devine aproape insuportabilă, temperaturile atingând 38 de grade Celsius, iar cele resimțite pot depăși 40 de grade. Pentru această noapte, meteorologii anunță o schimbare a vremii. Norii se vor aduna, aducând ploi torențiale și posibilitatea unor vijelii. Situația nu este mai ușoară nici în regiunile sudice ale țării, unde temperaturile au crescut cu 2-3 grade față de zilele anterioare. Pe măsură ce ziua avansează, atmosfera devine din ce în ce mai apăsătoare, iar căldura este tot mai greu de suportat. În aceste zone, nu sunt așteptate precipitații în perioada următoare.