Târgujenii vor buletine electronice
Târgujenii vor buletine cu cip! Deși nu a început emiterea noilor cărți electronice de identitate, oamenii au dat buzna la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu pentru a întreba când pot intra în posesia documentului electronic. Reprezentanții instituției le transmit oamenilor că nu a fost implementat încă proiectul la noi în municipiu.
Noile cărți de identitate vor avea dimensiunea unui card bancar și vor conține un cip unde vor fi stocate datele personale ale cetățeanului. Printre acestea, numele, fotografia, data nașterii, codul numeric personal, dar și două amprente digitale. Numai că la Gorj, cei care doresc un buletin cu cip trebuie să mai aștepte pentru că momentan nu a fost implementat proiectul-pilot de emitere a cărților de identitate electronice.
Când au auzit de noile cărți de identitate, oamenii au și venit la ghișee să întrebe când pot intra în posesia lor.
Cetățenii care nu vor buletin electronic pot opta în continuare pentru cartea de identitate simplă.
Documentul electronic are o valabilitate de zece ani, pentru persoanele care au peste 18 ani, cinci ani pentru cele care au între 14 și 18 ani și nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.