Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Târgu-Jiu, împărțit pe zone de taxare

Viziunea primarului Romanescu asupra municipiului Târgu Jiu se întinde departe în viitor. Edilul a declarat că se gândește ca sistemul de taxare al orașului să fie concentric, unde centrul va fi zona 0. Astfel, cei care vor să meargă cu mașina în centrul muncipiului ar trebui să se gândească de două ori înainte și să ia în calcul ți folosirea mijloacelor de transport în comun.

Bineînțeles, un astfel de sistem nu va putea fi implementat până când câteva zeci de milioane de euro vor fi investiți în Târgu Jiu. Însă după ce rețeaua de transport public în comun va fi modernizată și adusă la standarde conforme secolului 21, și taxele ar putea crește în funcție de zonă.

Municipiul ar trebui să beneficieze de implementarea unor proiecte în valoare de 45 de milioane de euro, cu un transport public în comun modern. Cei 45 de miliaone de euro  acoperă 3 mari proiecte: Infotrafic, achiziționarea a 20 de trolee și înlocuirea infrastructurii de transport și dotarea cu încă 15 trolee. Romanescu spune că alături de cei 44 de milioane care vor intra în varianta ocolitoare a orașului, cei aproape 90 de milioane de euro vor susține programul pe care și l-a propus în acest mandat.

Totodată, primăria încearcă să realizeze și noi locuri de parcare. Deja s-ar fi făcut demersuri pentru zona din fața Tribunalului Gorj, unde ar urma să fie amenajate încă 150 de locuri de parcare până în 2023. Astfel, la finalul lui 2024 ar trebui ca municipiul să numere aproximativ 700 de locuri de parcare în zona centrală.

Totuși, nici cele 700 de parcări nu vor acoperi nevoia din centrul orașului. Autoritățile speră însă că cetățenii vor folosi rețeaua de transport în comun, iar astfel, numărul mașinilor care tranzitează centrul să fie mai mic.

Articole similare

Back to top button