Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Actualitate

Târg de adopții la Motru

Un eveniment dedicat iubitorilor de animale va avea loc pe data de 30 martie în Motru. Este vorba despre un târg de adopții de câini, organizat cu scopul de a găsi familii iubitoare pentru patrupedele fără stăpân aflate în padocul din oraș.

Târgul de adopții este organizat de Asociația PRIETENII NECUVÂNTĂTOARELOR în colaborare cu Primăria Motru și mai multe organizații locale de protecție a animalelor. Evenimentul se va desfășura în Parcul Central al orașului, începând cu ora 10.00.

Pe lângă adopții, evenimentul va include și activități educative despre îngrijirea corectă a animalelor de companie, responsabilitatea adopției și importanța sterilizării câinilor.
Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, nu se așteaptă să fie adoptați foarte mulți câini.

Organizatorii îi așteaptă pe toți cei care iubesc animalele să participe la târg și să facă un gest nobil adoptând un câine.

 

Articole similare

Back to top button