Tânărul care și-a înjunghiat prietenul este de negăsit
Detalii incredibile despre atacul interlopului care este de negăsit de patru zile și care este căutat de poliție. Individul din Târgu Jiu și-a înjunghiat prietenul, iar medicii spun că loviturile au fost aplicate în zonele vitale. Viața tânărului înjunghiat a fost salvată de medicii de la Târgu Jiu, însă victima a rămas fără splină. Procurorii spun că totul s-a întâmplat pe fondul consumului de alcool, cei doi având discuții contradictorii şi îmbrâncindu-se reciproc în interiorul clubului, hotărând să se deplaseze în exteriorul localului, pentru a avea un conflict fizic.
”După părăsirea localului, inculpatul M.I.R. a scos din buzunarul pantalonilor un cuţit tip briceag, cu care a aplicat victimei mai multe lovituri de mare intensitate în zone vitale, respectiv abdomen şi torace, producând acesteia leziuni ce necesită pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa, ducând şi la pierderea unui organ, respectiv splina, exercitarea actelor de violenţă încetând urmare a intervenției ferme a unui martor.”, au transmis procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile. Mandatul a fost emis în lipsă, individul este căutat în continuare de oamenii legii.