Tânără de 19 ani din Bumbești Jiu – lovită mortal de tren
Un accident feroviar tragic s-a produs ieri, 16 mai, între stațiile Valea Sadului și Meri. O tânără de 19 ani din Bumbești Jiu a fost lovită mortal de trenul care circula pe relația Craiova-Petroșani. Nu se cunoaște faptul dacă a fost vorba despre un accident sau o sinucidere. Ancheta polițiștilor este în desfășurare. Mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în baza unui dosar penal de ucidere din culpă.
“La data de 17 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Gorj au fost sesizați despre faptul că un tren a accidentat mortal o femeie.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tren care circula pe relația Craiova-Petroșani, între stațiile Valea Sadului și Meri, într-un tunel a accidentat mortal o femeie.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical care a constatat decesul femeii.
Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.
Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările producerii evenimentului.”, ai declarat reprezentanții IPJ Gorj.