Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Tânăr din Rovinari, ÎNCĂTUȘAT după ce a amenințat un minor pe rețelele de socializare

La data de 3 septembrie 2025, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj au fost sesizați prin plângere de un bărbat, de 56 de ani, din Târgu Jiu, cu privire la faptul că în perioada 10-15 august 2025, o persoană necunoscută l-ar fi contactat prin intermediul unei rețele de socializare pe fiul său minor, în vârstă de 13 ani și i-ar fi transmis mai multe mesaje de amenințare cu acte de violență.

De asemenea, în cursul zilelor de 1 și 2 septembrie 2025, aceeași persoană necunoscută a continuat să-i transmită băiatului mesaje de amenințare cu acte de violență, atât asupra sa cât și asupra membrilor familiei.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, aceștia au procedat la identificarea persoanei în cauză, în identitatea unui bărbat, de 18 ani, din orașul Rovinari.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

La aceeași dată, 3 septembrie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânărul de 18 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de amenințare, fiind emis și un mandat de aducere pe numele acestuia.

La data de 4 septembrie 2025, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare mandatul de aducere, tânărul fiind adus la sediul I.P.J Gorj, iar față de acesta a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj.

Articole similare

Back to top button