Tânăr din Bîlteni, prins la furat de lemne. S-a ales cu dosar penal
Un echipaj de Poliție din cadrul Postului de Poliţie Bâlteni au surprins în flagrant delict, un tânăr, de 23 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce ar fi tăiat şi sustras mai mulți arbori de esenţă fag, având diametrul la cioată de aproximativ 30 de cm, pe care intenționa să-i transporte la domiciliu, cu un autoturism proprietate personală, de pe un teren ce aparţine unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Bâlteni, transmite IPJ Gorj.
Materialul lemnos identificat la faţa locului a fost ridicat de polițiști şi lăsat în custodia proprietarului pădurii, iar autoturismul folosit la săvârșirea infracțiunii a fost lăsat în custodia tânărului, de 23 de ani, până la definitivarea cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos, anunță IPJ Gorj.