ActualitateSliderSocialUltima ora
Tânăr decedat la pescuit
La data de 11 iulie, Secția 3 Poliție Rurală Motru a fost sesizată prin apelul unic 112, despre faptul că un tânăr s-a electrocutat în timp ce se afla la pescuit.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru pentru a efectua cercetări, stabilind că un tânăr de 20 de ani, din localitatea Mătăsari, aflându-se la pescuit, la un lac situat în comuna Bolboși, în timp ce manevra o undiță, ar fi atins un cablu și s-ar fi electrocutat.
Tânărul a fost transportat la Spitalul Orășenesc Turceni, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, însă din păcate a decedat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.