Tânăr de 19 ani rănit după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, la Scoarța

Un tânăr de 19 ani din comuna Albeni a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de 20 iunie, pe DJ 675 B, în satul Câmpu Mare, comuna Scoarța. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, accidentul s-a produs în jurul orei 04:20. Din primele cercetări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că șoferul, în timp ce conducea un autoturism din direcția Scoarța către Albeni, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe marginea drumului.
În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Din cauza stării sale medicale, polițiștii nu au putut efectua testarea cu aparatul etilotest la locul accidentului. Eventuala prezență a alcoolului în organism urmează să fie stabilită prin analiza probelor biologice recoltate la unitatea medicală.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.



