Sute de utilaje, pe drumurile din Gorj
Gorjul se află sub cod galben de vânt și ninsori. Ninsoarea și-a făcut apariția și în zona județului nostru, spre bucuria copiilor, dar spre dezamăgirea șoferilor. Drumurile din județ au fost înzăpezite, iar drumarii au acționat în permanență.
Ninsoarea și vântul puternic a dat bătăi de cap șoferilor care au circulat cu viteză redusă pe anumite sectoare de drum, unde era posibil să apară poleiul. Reprezentanții drumurilor au avut parte de o noapte albă și la propriu și la figurat. Au fost prezenți pe șosele și au acționat cu material antiderapant pentru a menține un carosabil practicabil.
Drumarii vor acționa cu material antiderapant pentru a evita riscul producerii de accidente.
Autoritățile trag un semnal de alarmă și anunță șoferii că în următoarea perioadă există posibilitatea de a circula în condiții de iarnă și va trebui să își sporească atenția la volan.