Sute de elevi rămân fără masa caldă
Ancheta din Mehedinți s-a extins și în județul Gorj! Firma care livrează mancarea în localitățile Tismana și Peștișani este cercetată după ce mai mulți elevi și profesori din județul vecin s-au îmbolnăvit în urma livrării mesei calde de această firmă. Primarul comunei Peștișani a declarat că, de miercuri, elevii vor primi din nou masa caldă.
Săptămâna trecută, peste 100 de elevi din mai multe unități de învățământ din Mehedinți au ajuns la spital cu stări de vomă, după ce au mâncat pastele cu sos și șuncă livrate de firma de catering în cadrul programului guvernamental ”Masa sănătoasă”. Inspectorii DSV și Protecția Consumatorului s-au sesizat și au făcut verificări, au luat probe, au dat amenzi și au suspendat activitatea firmei de catering. Astfel, sute de elevi de la școlile din Peștișani și Tismana au rămas fără masa caldă. Primarul din Peștișani spune că doar două zile elevii nu vor primi mâncarea pentru că, de miercuri, o altă firmă din Gorj, subcontractantă, va relua livrarea mesei calde.
Primarul din comuna Peștișani spune că în școlile din localitatea Peștișani nu a fost nici un caz cu toxiinfectie sau probleme legate de mâncarea livrată pentru elevi.
Din fericire, nici la Tismana nu au fost sesizate cazuri de toxiiinfecție alimentară, însă activitatea firmei de catering va fi suspendată până la finalizarea tuturor verificărilor și cercetărilor și nu va mai putea livra mâncare școlilor.