Sute de amenzi în minivacanța de Paște

Minivacanță cu amenzi! Sute de nereguli au fost descoperite de polițiștii, jandarmii și pompierii care au fost la datorie de sărbători. Totodată, zeci de șoferi au rămas permis de conducere după ce a călcat prea tare pedala de accelerație.
„În vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională în perioada minivacanței de Paște, peste 140 de polițiști rutieri au fost la datorie, acționând zilnic pe toate arterele principale deschise circulației rutiere din județul Gorj. Acțiunile polițiștilor au avut drept scop reducerea riscului rutier și conștientizarea participanților la trafic cu privire la normele legale în vigoare și riscurile la care se expun în cazul nerespectării acestora. În acest context, în perioada 18-21 aprilie 2025, au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei, din care 109 pentru depășirea limitei legale de viteză, 4 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și restul pentru alte abateri. De asemenea, au fost reținute 55 de permise de conducere, din care 10 pentru consumul de alcool la volan și 18 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au fost retrase 33 de certificate de înmatriculare. Tot în această perioadă au fost constatate 19 infracțiuni la regimul rutier. În ceea ce privește segmentul asigurării ordinii și liniștii publice, polițiștii gorjeni au fost prezenți în zonele aglomerate, piețe, târguri, societăți comerciale, localuri de alimentație publică, lăcașuri de cult și zone predispuse aglomerărilor de persoane, fiind angrenați în activități de prevenire și combatere a infracțiunilor săvârșite cu violență și furturi din locuințe, fiind totodată purtate discuții cu persoanele vulnerabile. În perioada de referință nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau accidente rutiere grave.”, a transmis IPJ Gorj.