Subvenții APIA pentru apicultori
Și în acest an se derulează, prin intermedul Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Programul Național Apicol care se află în plin proces de primire a cererilor de plată.
Programul Național Apicol are ca sursă de finanțare în proporție de 50% Fondul European de Garantare Agricolă și 50% Bugetul Național.
Bugetul de anul acesta pentru Programul Național Apicol se ridica la suma de aproximativ 12 miloane de euro și vor putea beneficia apicultori care accesează acțiunile și măsurile prevazute în program.
Scopul acestui program este acela de a imbunătați producția și comercializarea produselor apicole cu ajutorul formelor de finanțare și a acțiunilor cuprinse în program, acestea nefiind greu de accesat.
Cele 5 acținile cuprinse în program sunt constituite din subacțiuni și pot fi menționate următoarele: asistență tehnică acordată apicultorilor și grupurilor de apicultori, combaterea agresorilor și a bolilor din stupine sau stupi, raționalizarea transhumanței și a stupăritului pastoral, repopularea șeptelului apicol și îmbunătățirea calității mierii în vederea valorificării superioare a acesteia pe piață.
Până la momentul actual au fost depuse 91 de cereri de plată, iar apicultorii vor mai putea depune astfel de cereri până pe data de 1 august.