Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Subprefectul Gârbaciu deblochează o situație ignorată ani la rând

,,După mai puțin de două luni de lucru, reparăm o nedreptate care durează de ani : 7 gorjeni vor fi puși în posesie, prin scoaterea terenurilor pentru care dețin validare a suprafeței din domeniul public al statului.

În data de 4 aprilie am organizat o ședință de lucru la Instituția Prefectului, pentru a debloca o situație care trenează de prea mult timp și care îi afectează nedrept pe gorjeni. Atunci am pus pe masă principiile după care îmi ghidez munca: transparență, dialog, implicare și colaborare între instituții.

Astăzi, la mai puțin de două luni distanță, am făcut un pas decisiv în această direcție: am efectuat o vizită de lucru la sediul central al Agenției Domeniilor Statului din București, unde m-am întâlnit cu domnul Florin Nicolae, director general ADS.

În urma discuțiilor, am primit confirmarea că în maximum 3 luni, dosarele celor 7 gorjeni care așteaptă de foarte mult timp reconstituirea dreptului de proprietate – deși au validare a suprafeței de ani de zile – vor ajunge pe masa Guvernului. Acolo se va repara, în sfârșit, această nedreptate. Mai mult, acest pas va scuti și Primăria Municipiului Târgu Jiu de plata penalităților către cetățeni.

S-au respectat toate măsurile asumate și termenele stabilite în cadrul grupului de lucru constituit la începutul lunii aprilie. Vreau să felicit și să mulțumesc tuturor colegilor implicați pentru profesionalism și pentru seriozitatea colaborării interinstituționale. Acesta este un exemplu concret că, atunci când ne dăm mâna, putem face ceea ce trebuie pentru cetățenii județului pe care îl reprezentăm.

În final, vreau să îi asigur pe toți gorjenii aflați în situații similare că voi continua să muncesc, alături de colegii mei, pentru a repara nedreptățile din trecut.”, a transmis Iani Gârbaciu, subprefectul județului Gorj, pe pagina sa de socializare.

Articole similare

Back to top button