Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Subiectul concedierilor a încins spiritele la CE Oltenia

Tensiuni mari la sediul Complexului Energetic Oltenia din Gorj. Sindicaliștii și conducerea s-au întâlnit pentru discuții de urgență, după ce a apărut informația că mii de angajați ar putea fi concediați. Miza este legată atât de planul de restructurare al companiei, cât și de păstrarea unor drepturi salariale.

 

Discuții tensionate au avut loc la sediul Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu, între sindicaliști și conducerea companiei. Întâlnirea a fost organizată după negocierile purtate cu ministrul Energiei.

Liderii de sindicat spun că acordarea tichetelor de masă ar fi condiționată de concedierea a aproximativ 1.400 de salariați în perioada următoare. 

Un lider sindical a părăsit discuțiile, acuzând că se încearcă rezolvarea problemelor companiei „pe seama minerilor”. 

Argumentul invocat pentru concedieri este planul de restructurare al companiei, care nu ar fi fost respectat în privința reducerii personalului. În prezent, compania are aproximativ 8.000 de angajați, iar conform planului asumat prin PNRR, numărul ar trebui să scadă la puțin peste 4.500. 

Situația a stârnit îngrijorare în rândul angajaților, care se tem pentru locurile de muncă și pentru pierderea unor drepturi salariale.

Articole similare

Back to top button