ActualitateSliderSocialUltima ora
Sub infleunța băuturilor alcoolice a volan
La data de 10 august a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat de 45 ani, din comuna Stănești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Polata din municipiul Târgu-Jiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.