Strada 9 mai din Târgu Jiu, în reabilitare
În această perioadă societatea Edilitara desfășoară lucrări de reparații curente pe strada 9 Mai din municipiul Târgu Jiu.
Tronsonul vizat este cel situat între intersecția cu str. Termocentralei și intersecția cu str. Castanilor. Circulația va fi uneori restricționată, lucrându-se alternativ pe sensurile de mers.
,,Intervențiile includ:
• Frezarea asfaltului existent;
• Refacerea carosabilului și ridicarea la cotă a capacelor de cămine;
• Reparația trotuarelor și înlocuirea bordurilor deteriorate;
• Reamenajarea spațiilor verzi din proximitatea blocurilor;
Ne cerem scuze pentru disconfortul temporar și vă mulțumim pentru înțelegere! Lucrările de amploare necesită timp, dar rezultatul final va fi unul benefic pentru toți.”, a transmis Primăria Târgu Jiu.


