Stadionul, gaura neagră din buget
Stadioanele din România sunt adevărate găuri negre pentru bugetele locale. Avem stadioane de nivel european, însă costurile de întreținere ale acestora depășesc cu mult veniturile aduse. Un exemplu în acest sens este si stadionul de la Târgu Jiu, care toacă anual sume colosale.
Stadionul din Târgu Jiu este o povară pentru municipalitate. Primarul Marcel Romanescu a declarat că cel mai greu este iarna când arena trebuie încălzită pentru ca spațiile să nu se deterioreze.
Președintele Asociației Județene de Fotbal Gorj, Mihai Prunariu, spune că nu poate fi vorba de profit atunci când vorbim de stadioane, însă administrațile locale își pot întregi veniturile prin închirierea spațiilor din cadrul arenelor.
La Târgu Jiu nici închirierea nu este o soluție pentru ca sunt prețuri mari.
Autoritățile locale de la Târgu Jiu spun că în aceeași situație se află și bazinul de înot. Costurile cu întreținerea bazei sportive nu sunt acoperite cu veniturile obținute.
Situația este similară în toate județele din țară.