Speed Marathon
Astăzi, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au acționat pe principalele artere de drum, în cadrul operațiunii Speed Marathon, având ca obiectiv impunerea regimului legal de viteză.
Conducătorilor auto le este recomandată respectarea regimului legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, adaptarea în permanenţă a vitezei la condiţiile meteo-rutiere, circulația cu prudenţă şi respectarea semnalelor poliţiştilor rutieri.
În cadrul acțiunii au fost utilizate și cele două autoturisme noi care au intrat de ieri în dotarea Serviciului Rutier și Biroului Rutier. Acțiunile vor continua și în acest sfârșit de săptămână, având ca principal obiectiv prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de disciplină rutieră.
În ceea ce îi privește pe pietoni, acestora le este recomandat să respecte regulile de circulație aplicabile lor:
- să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor «Trecere pentru pietoni», iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora
- să evite să pună conducătorii de autovehicule în situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici.