Spectacol electoral la Brănești
Au început spectacolele electorale. Primarii din Gorj dau bani grei pentru a aduce artiști celebri în comunele pe care le conduc. Este și cazul alesului local din Brănești, care a cheltuit zeci de mii de euro pentru un concert la care a cântat și Dorian Popa. Numai onorariul artistului a fost 13.000 de euro.
Primarul social democrat din Brănești nu se uită la bani atunci când vine vorba de promovare electorală. Pentru a câștiga capital electoral, Gheorghe Stochițoiu a adus să cânte în comună artiști de seamă precum Ionuț Dolănescu.
Cristian Rizescu a fost invitat și el la spectacolul organizat de autoritățile locale din Brănești. Artistul i-a făcut de pe scenă dedicații primarului din comună.
Printre artiștii invitați la spectacol s-a numărat și Dorin Popa. Scena a fost una atipică pentru artist, care și-a etalat muschii printre cuverturi țesute manual.
În mai multe localități din Gorj, în anul electoral, primarii au anunțat că vor aduce artiști ale căror onorarii se ridică la zeci de mii de euro.