Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Actualitate

Spectacol de Ziua Femeii

Astăzi, în curtea Bisericii Sfânta Treime din Târgu Jiu, a avut loc cea de-a doua ediție a spectacolului Mărțișor Muzical, eveniment organizat de Liceul Teologic din Târgu Jiu, dedicat zilei de 8 martie. Evenimentul a adus în prim-plan talentul elevilor și dorința acestora de a celebra femeile, în special mamele, dar și profesoarele care le îndrumă pașii.

În cadrul spectacolului, un moment deosebit a fost oferit de corul VOX DIVINA al Liceului Teologic din Târgu Jiu, care a interpretat o serie de cântece din repertorii diverse, dar și tematice, menite să aducă bucurie și recunoștință celor prezenți. Atmosfera a fost una plină de emoție, iar publicul a răsplătit tinerii artiști cu aplauze călduroase. Totodată, elevii au recitat poezii dedicate mamelor.

Vocile armonioase ale corului au creat o atmosferă tipic primăvăratică, iar elevii care sunt în cor susțin că au fost încântați de participare.

La final, organizatorii au adresat mulțumiri elevilor implicați, cadrelor didactice care i-au pregătit, iar femeile prezente au primit mărțișoare.

Articole similare

Back to top button