Șoferiță fără drept, cu mașina furată
O tânără din Rovinari a vrut ieri să aibă parte de puțină „aventură”. Văzând o mașină parcată și cu cheile în contact, s-a urcat direct în ea și a pornit la drum. Nu a contat faptul că nu deține permis de conducere și habar nu are să conducă. Proprietarul autovehiculului a sunat imediat la poliție, sesizând că i-a fost furată mașina.
Oamenii legii au pornit în căutarea acesteia și au și găsit-o într-un final. Tânăra, de 25 de ani, mai lovise încă 3 mașini în „plimbarea” ei pe străzile orașului. Din fericire, au rezultat doar pagube materiale.
Polițiștii au testat-o cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. Totuși, tânăra a fost transportată la spital pentru prelevarea de probe. Anchetatorii au vrut să afle dacă fata a consumat droguri înainte de a face o astfel de faptă, dar și de această dată rezultatul a fost negativ.
Ulterior rovinăreanca a fost internată la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean Târgu Jiu.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt și conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține acest drept.