Șofer băut. Accident cu victime în Târgu-Jiu
La data de 20 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe bulevardul Constantin Brâncuși, ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu două victime.
Din cercetările efectuate, a reieșit că un bărbat, de 47 de ani, din Municipiul Târgu Jiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Constantin Brâncuși, din direcția străzii Tudor Vladimirescu către Piața Centrală, ar fi acroșat un bărbat, de 52 de ani și o femeie, de 57 de ani, ambii din Municipiul Târgu Jiu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului, care a fost preluat și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale iar femeii i-a fost acordat primul ajutor, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare de către echipajul medical prezent la fața locului, constatându-se decesul acesteia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
În continuarea cercetărilor, tot în cursul zilei de ieri, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului, polițiștii procedând la introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.