Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

SJU „nu e treaba” PNL decât în critici

Este binecunoscută declarația lui Dan Vîlceanu în plenul Parlamentului prin care a criticat dur Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. A învinuit Consiliul Județean  pentru neregulile din unitatea sanitară, iar cel din urmă a scos postul la concurs. Singurul candidat pentru funcția de manager este același care a ocupat fotoliul și până acum, dar interimar, însă, după cum a precizat și vicepreședintele consiliului Județean Gorj, nici măcar nu s-a făcut o evaluare a activității pentru a constata dacă „experiența” pe care se bazează Vienescu este una benefică pentru instituția pe care se pregătește să o conducă în drepturi depline.

Date fiind criticile aduse unității medicale de la Târgu Jiu, ne-am fi așteptat ca măcar Partidul Național Liberal să susțină candidatura unei persoane care să administreze mai bine spitalul, în condițiile în care organizația nu este mulțumită de actuala conducere. Se pare însă că managementul SJU Târgu Jiu nu este treaba Partidului Național Liberal, deși alte instituții și-au schimbat conducerea odată cu guvernarea de dreapta. Probabil că liberalii au uitat câți directori membri de partid au numit în ultima perioadă, întrucât subliniază că „ei nu sunt PSD să caute manageri”.

Cu toate criticile aduse spitalului de fiecare dată când au avut ocazia, Pecingină spune totuși că au avut lucruri mai importante de făcut și nu s-au concentrat pe situația unității de la Târgu Jiu.

Mai mult, senatorul Ion Iordache nu doar că susține spusele colegului de partid ci chiar spune  că nu se poate ocupa el de toate problemele, uitând probabil pentru un moment că PNL este o organizație, nu o persoană fizică, iar partidul se află la Guvernare și are putere de decizie.

Trăim din nou momentele în care mingea este pasată de la o instituție la alta și de la un om la altul, iar când vine vorba de implicarea concretă a cuiva, nu este treaba noastră, schimbarea trebuie să o facă alții. Însă le reamintim politicienilor că nici lor nu le convine atunci când prezența este extrem de scăzută la vot, pentru că „oricum nu se schimbă nimic”.

Articole similare

Back to top button