Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

SJU ar putea avea o nouă clădire

Proaspătul manager de la Spitalul Județean de Urgență  din Târgu Jiu vrea să dezvolte infrastructura unității pe care acum o conduce în drepturi depline. Dumitru Vienescu a prevăzut în proiectul de management construirea unei noi clădiri la Spitalul 700 care ar prelua secțiile unității de pe strada Tudor Vladimirescu. Astfel, pacienții nu ar mai trebui plimbați de la un sediu la altul pentru anumite investigații de urgență.

Proiectul ar putea fi finanțat prin fonduri europene, întrucât valoare unei astfel de lucrări ar depăși cu mult și bugetul propriu al unității medicale, dar și pe cel al Consiliului Județean Gorj. Noul Corp ar trebui să aibă 6 etaje, iar alăturat ar trebui construită o altă clădire care să găzduiască secția de Oncologie și crearea unui compartiment de radioterapie.

Vienescu este conștient că obiectivele propuse sunt îndrăznețe și ar necesita sume colosale pentru realizarea lor, mai ales că noua construcție va avea o amprentă la sol de 1500 de metri pătrați și o suprafață utilă mai mare decât cea din Tudor Vladimirescu.

Dat fiind faptul că Vienescu nu candidează pentru vreun post de deminate publică și nu are nevoie de campanie electorală, am putea măcar să sperăm că aceste lucruri vor fi realizate. Și liberalii au promis construirea unui nou spital județean, însă s-au cramponat în proiecte și studii, cel puțin deocamdată subiectul fiind trecut la categoria „promisiuni electorale”.

 În ideea liberalilor, vechiul spital ar trebui demolat odată cu realizarea promisiunii electorale, însă aceștia nu au luat în calcul că o clădire de o asemenea anvergură ar putea fi folosită în alt scop.

Vienescu le-a răspuns indirect acestora, precizând că și costurile pentru demolare ar fi ridicate, iar dacă proiectul său va fi dus la îndeplinire, Consiliul Județean va putea lua o decizie privind sediul, aflându-se în partimoniul județean.

Managerul spune că s-a făcut un studiu pentru această construcție care a fost trimis deja la Ministerul Fondurilor Europene pentru aprobare. Tot la SJU ar urma să fie extinse anumite compartimente care au un grad de ocupabilitate mai mare, dar și înființate secții care în prezent lipsesc și pentru care pacienții sunt nevoiți să meargă în alte județe.

Articole similare

Back to top button