Sindicatul ALFA MINPREST cere majorarea salariilor: „Peste jumătate dintre angajați sunt plătiți cu salariul minim”

Sindicatul Liber ALFA MINPREST solicită conducerii Minprest Serv S.A. începerea de urgență a negocierilor pentru majorarea salariilor, după ce, în urma creșterii salariului minim pe economie, peste jumătate dintre angajații societății au ajuns să fie remunerați la acest nivel. Reprezentanții salariaților susțin că situația afectează personalul calificat și riscă să ducă la plecarea acestuia din companie.
Potrivit sindicatului, în prezent, angajați care ocupă funcții precum lăcătuș mecanic, electrician, operator cazane, manevrant vagoane, acar, mecanic utilaj sau sudor sunt remunerați la nivelul salariului minim, indiferent de calificarea, responsabilitățile sau vechimea pe care o au.
Reprezentanții ALFA MINPREST consideră că această situație descurajează performanța și afectează motivația salariaților, susținând că experiența și calificarea profesională trebuie reflectate și în nivelul de salarizare.
Sindicatul cere conducerii Minprest Serv deschiderea negocierilor pentru majorarea salariilor de bază și eliminarea diferențelor considerate inechitabile. Totodată, organizația solicită și sprijinul acționarului majoritar, Complexul Energetic Oltenia, pentru identificarea resurselor financiare necesare unui sistem de salarizare care să permită păstrarea personalului calificat.
Liderii sindicali afirmă că vor continua demersurile pentru apărarea drepturilor angajaților și susțin că nu vor accepta menținerea unei situații în care munca calificată este remunerată la același nivel cu munca necalificată.



