Sindicatele ies în stradă: „Salariul minim trebuie să crească!”

Mai multe federaţii sindicale vor organiza astăzi, între orele 11:00 şi 13:00, o acţiune de protest în faţa Ministerului Muncii.
Principalele revendicări sunt creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 şi deblocarea negocierilor colective la nivel sectorial şi naţional, potrivit unui comunicat al Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa, scrie Agerpres.
„Cele două revendicări sunt legate direct, pentru că un salariu minim adecvat nu poate fi construit doar prin decizii administrative, ci prin contracte colective care ridică salariile peste minimul legal, iar blocarea negocierilor colective transformă salariul minim în singurul reper de salarizare pentru sute de mii de oameni. Miza depăşeşte cu mult interesele unui singur sector economic: blocarea negocierilor colective pune în pericol capacitatea României de a creşte gradul de acoperire prin contracte colective de muncă, în conformitate cu obiectivele europene şi cu prevederile Directivei privind salariile minime adecvate”, susţin reprezentanţii sindicali.
Sindicatele reclamă existenţa unor blocaje în negocierea contractelor colective de muncă la nivel sectorial în mediul privat şi a contractului colectiv de muncă la nivel naţional.
Acestea susţin că unele companii şi organizaţii patronale refuză să participe la negocieri, nu dispun de mandate de negociere din partea membrilor sau resping revendicările formulate de organizaţiile sindicale. Totodată, sindicatele reproşează statului că nu îşi asumă suficient rolul de facilitator al negocierilor sectoriale şi naţionale.
„Statul nu îşi asumă rolul de facilitator al negocierilor sectoriale şi naţionale. Deşi promovarea negocierii colective este prevăzută în Planul de Acţiune pentru Promovarea Negocierilor Colective 2025-2030, autorităţile nu reuşesc să creeze condiţiile necesare pentru un dialog social eficient şi pentru desfăşurarea unor negocieri reale”, se arată în comunicat.



