Sindicaliști din CEO: „Nu vom accepta concedieri în masă! Cerem intervenția statului”

Sindicaliștii din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au transmis un apel urgent către Ministerul Energiei și Ministerul Muncii, cerând măsuri pentru protecția salariaților afectați de restructurarea companiei. Aceștia avertizează că reducerea contractelor pe perioadă determinată și închiderea unor unități energetice ar putea declanșa o criză socială și economică în județul Gorj.
Reprezentanții organizațiilor sindicale — Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „Univers” și Federația Națională Mine-Energie — solicită, printre altele:
-
Instituirea unui moratoriu de cel puțin un an pentru contractele pe perioadă determinată;
-
Aplicarea Legii nr. 360/2023 privind pensiile speciale pentru angajații cu vechime în condiții de muncă speciale;
-
Acces la plăți compensatorii și venit lunar de completare pentru cei concediați;
-
Introducerea contractelor pe termen lung și a mecanismelor de capacitate, pentru stabilitatea financiară a CEO;
-
Amânarea reducerilor drastice de producție până la finalizarea capacităților alternative pe gaz, pentru siguranța energetică națională.
CĂTRE:
Ministerul Energiei Domnului Ministru
Ivan Bogdan Gruia
În atenția Domnului Secretar de Stat
Pavel Casian Nițulescu
Stimate Domnule Ministru,
În spiritul dialogului social dintre organizațiile sindicale reprezentative, Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „Univers” și Federația Națională Mine-Energie, reprezentanții angajatorului și autoritățile centrale și locale, vă propunem o serie de soluții pentru prevenirea unei posibile crize sociale și economice care ar putea afecta Complexul Energetic Oltenia, cu implicații majore atât asupra stabilității Sistemul Energetic Național, cât și asupra stabilității economice și dezvoltării durabile a Județul Gorj.
Propunerile noastre vizează atenuarea impactului programului de restructurare, inclusiv instituirea unui moratoriu de cel puțin un an pentru contractele de muncă pe perioadă determinată.
Măsuri propuse pe termen scurt
A. Finanțare prin Legea bugetului de stat pe anul 2026
În Legea bugetului de stat pe anul 2026, solicităm să fie prevăzute sume pentru Ministerul Energiei, reprezentând angajamentul statului român din programul de decarbonare al Complexului Energetic Oltenia S.A., respectiv:
• majorarea capitalului cu 180 milioane euro;
• diferența de grant de 425,8 milioane lei aferentă anului 2025, destinată achiziției certificatelor de emisii de CO₂.
B. Clarificări privind aplicarea Legii pensiilor
Solicităm clarificări din partea Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Casa Națională de Pensii Publice privind aplicarea Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii pentru salariații Complexului Energetic Oltenia, astfel încât compania să poată elibera adeverințele necesare pensionării salariaților care au împlinit vârsta minimă de 52 de ani.
Potrivit prevederilor legii:
• Art. 28 alin. (1) stabilește că locurile de muncă în condiții speciale includ activitățile din unitățile de producere a energiei electrice în termocentrale pe bază de cărbune, precum și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct în aceste activități.
• Art. 48 alin. (1) lit. b) prevede reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale.
• Art. 49 alin. (1) prevede că persoanele care au realizat cel puțin 25 de ani de activitate în condiții speciale beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani.
De asemenea, solicităm ca Normele de aplicare din 28 februarie 2024 ale Legii nr. 360/2023 să includă la Art. 13 alin. (1) clarificarea că perioadele de stagiu de cotizare prevăzute la art. 13 lit. a), c) și d) constituie stagiu de cotizare contributiv, inclusiv perioadele suplimentare prevăzute la art. 15 din lege.
C. Protecție socială pentru salariații cu contracte pe perioadă determinată
În situația în care compania va renunța la salariații cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, solicităm aplicarea Ordonanța de Urgență nr. 69/2019 privind măsurile de protecție socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a programului de decarbonare și închidere a minelor în perioada 2019-2032.
Conform actului normativ:
• Art. 3 alin. (1) – pot beneficia de venitul lunar de completare persoanele care au avut contract individual de muncă cu operatorii economici vizați cel puțin 36 de luni înainte de concediere.
• Art. 4 alin. (2) – persoanele concediate beneficiază de plăți compensatorii conform contractelor colective sau individuale de muncă.
În situația în care operatorul economic nu poate achita aceste plăți compensatorii, acestea pot fi acordate din veniturile obținute de statul român din licitația certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prin Ministerul Energiei, conform prevederilor legislației europene și naționale în vigoare.
D. Introducerea contractelor pentru diferență și a mecanismelor de capacitate
Propunem:
• introducerea contractelor pe termen lung pentru energia produsă, indiferent de prețul pieței;
• remunerarea activelor strategice pentru disponibilitate, nu doar pentru energia vândută, pentru a asigura cash-flow stabil și predictibil.
E. Blocarea temporară a reducerilor drastice de producție
Pentru menținerea siguranței energetice naționale, solicităm:
• amânarea închiderii unităților pe cărbune până la finalizarea capacităților alternative pe gaz;
• menținerea unei producții minime vitale necesare stabilității rețelei energetice.
Având în vedere importanța acestor aspecte pentru stabilitatea socială, economică și energetică, vă solicităm în regim de urgență, până la prima ședință AGA a Complexului Energetic Oltenia, organizarea unei întâlniri cu reprezentanții celor două federații sindicale reprezentative pentru clarificarea propunerilor prezentate.
Cu considerație,
Reprezentanții organizațiilor sindicale
Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „Univers”
Federația Națională Mine-Energie



