Și-a pus capăt zilelor! Un bărbat din Drăguțești a fost găsit spânzurat
Problemele cu care se confruntă unii oameni încep să îi copleșească, aducându-i până la marginea prăpastiei. Este și cazul unui bărbat din comuna Drăguțești care a recurs la un gest extrem în urma greutăților care îl apăsau.
Cel care l-a găsit pe cetățeanul din satul Cârbești a fost chiar un vecin, care a și sunat la 112 să anunțe tragedia. Se pare că bărbatul, în vârstă de 62 de ani s-a spânzurat într-o anexă gospodărească, aflată în curtea casei sale.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat că bărbatul nu prezenta urme de violență pe membre și corp, în afară de leziunile provocate de spânzurare.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.