Senatorii se împotrivesc exportului de lemne. Cum a votat Florin Cârciumaru
Senatorul Florin Cârciumaru a susținut și votat, în prima ședință a Plenului Senatului din noua sesiune parlamentară, propunerea legislativă privind interzicerea temporară a exportului de lemne de foc, proiect ce a primit un vot favorabil din partea majorităţii parlamentarilor. Astfel, iniţiativa legislativă, dezbătută și votată de către senatori, se referă la interzicerea exportului de lemne de foc cu diametrul de maximum 20 cm până la 4 m lungime, pentru o perioadă de maximum 3 ani.
De asemenea, senatorii PSD au decis ca stabilirea preţului/metru cub, asigurarea şi vânzarea către populaţie a lemnului de foc să se reglementeze în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin semnat de ministrul Apelor şi Pădurilor. Chiar dacă inițial punctul de vedere al Guvernului a fost unul negativ, justificat de redactarea deficitară a legii şi încălcarea unor prevederi ale legislaţiei europene, privind libera circulaţie a mărfurilor, senatorul Florin Cârciumaru și ceilalți colegi social-democraţi din Senatul României au considerat oportună susţinerea unei astfel de iniţiative, care vine în sprijinul românilor. În opinia senatorilor PSD, inițiativa legislativă reprezintă o măsură luată pe o perioadă determinată, într-un moment de criză, însă foarte necesară în vederea rezolvării unei necesităţi pentru sezonul rece.
În prezent, România se confruntă cu o criză a lemnului de foc, iar din datele statistice reiese că 3,5 milioane de gospodării se încălzesc cu lemne, iar necesarul ar fi de 6m3 /gospodărie, ceea ce înseamnă că încă mai e nevoie de lemne de foc pentru populație. Mai mult, se anticipează că, în acest an, nu se va acoperi necesarul de lemne de foc, de aceea a fost nevoie ca senatorii PSD să prezinte această intervenţie legislativă pentru iarna 2017-2018.
Astfel, cu 91 de voturi Pentru şi 1 Abţinere, propunerea legislativă, înregistrată la Senat cu numărul L167/2017, va merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional, pentru a primi votul final.