Șeful INSCOP: „Fiecare vot va conta”

Șeful INSCOP, Remus Ștefureac, susține că finala prezidențială de duminică va fi una dintre cele mai strânse din istoria alegerilor. „Fiecare vot va conta”, susține sociologul, care a precizat faptul că factorul decisiv al alegerilor de duminică este prezența la vot.
Directorul INSCOP a declarat că, potrivit datelor culese în ultima săptămână, Nicușor Dan a câștigat procente, iar George Simion a pierdut.
„Nicușor Dan a trecut pe primul loc în țară. În ultimele 10 zile a crescut constant, iar George Simion a scăzut constant. Acestea sunt date solide și tendinte foarte clare culese pe teritoriul României. Din diaspora nu avem date. Dar, bazându-ne pe votul din turul 1, putem face o estimare realistă ca acolo George Simion va câștiga. Prin urmare, după ce adunăm votul din țară cu votul din diaspora, se anunță o cursă strânsă, poate una dintre cele mai strânse din istoria noastră recentă. Este cursă cu o miză uriașă, un punct de cotitură în care fiecare vot va conta. Pentru ca prezența la vot va fi factorul decisiv care va da câștigătorul acestor alegeri. Datele de până acum anunță o prezență cu aproximativ 8-10% mai mare decât în primul tur, dar estimarile sunt încă fluide.”, a transmis pe Facebook Remus Ștefureac, directorul INSCOP.
Remus Ștefureac a mai declarat că, deși astăzi e ultima zi de campanie, pe rețelele de socializare ea va continua și sâmbătă și duminică.
„Este ultima zi de campanie electorala. Pe TikTok însă, campania va continua și sâmbătă si duminica. La fel ca si pe 23 și 24 noiembrie 2024 când, potrivit raportului oficial TikTok dat publicității luna trecută, 27.000 de conturi false gestionate din ferme de boti localizate în Turcia, utilizând domenii din Rusia, au transmis 2 milioane de comenterii false către conturi ale lui Călin Georgescu pentru a le crește artificial vizibilitatea. Sunt fapte recunoscute în raportul oficial al TikTok. Nu al vreunei autorități naționale sau internaționale, ci asumat direct, cu subiect și predicat, de TikTok. Să sperăm doar ca sâmbătă aceasta, fenomenul de atunci nu se va repeta. În primul tur de acum două săptămâni nu s-a repetat. Iar dacă asemenea ingerințe nu vor apărea nici în turul 2, dacă alegerile vor fi corecte și libere de orice ingerință, cu o prezență mare, ele vor conferi legitimitate, adică exact ceea ce au nevoie și viitorul președinte, oricare ar fi el, și democrația noastră încercată și țara în ansamblu. Dincolo de zgomotul de campanie si excesele venite din ambele tabere, eu sunt optimist. Prudent, dar optimist.”, a mai punctat șeful INSCOP.
INSCOP a realizat un sondaj de opinie înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale, din 18 mai, însă rezultatele acestui studiu nu au fost publicate.