Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Actualitate

Șeful CJ Gorj: PSD va vota bugetul pe 2026, dar cu amendamente

Partidul Social Democrat va vota bugetul de stat pentru anul 2026, însă cu amendamente menite să sprijine categoriile vulnerabile. Mesajul a fost transmis după ședința Consiliului Politic Național al partidului.

Președintele Consiliul Județean Gorj a transmis că partidul va depune amendamente în Parlament pentru ca bugetul să includă sprijin pentru pensionarii cu venituri mici, copiii cu dizabilități și familiile aflate în situații vulnerabile.

„România are nevoie de stabilitate, dar și de politici care să protejeze oamenii.

În cadrul ședinței Consiliului Politic Național al Partidului Social Democrat, s-a decis ca PSD să voteze bugetul de stat pentru anul 2026, pentru a evita blocaje instituționale într-un moment economic dificil.

Stabilitatea nu trebuie să însemne indiferență față de problemele oamenilor.
De aceea, PSD va susține în Parlament amendamentele necesare pentru ca acest buget să includă măsuri concrete de sprijin pentru oameni și pentru comunități.

Este esențial ca bugetul să asigure sprijin pentru pensionarii cu venituri mici, pentru copiii cu dizabilități, pentru familiile vulnerabile și pentru toți cei care au nevoie de protecție socială.

Din perspectiva administrației locale, știm foarte bine că dezvoltarea României trebuie să însemne atât investiții în comunități, cât și grijă pentru oamenii care trec prin momente dificile.

Stabilitatea economică este importantă, dar dezvoltarea trebuie să fie echitabilă și să nu lase pe nimeni în urmă.”, a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Articole similare

Back to top button