Șef din Primăria Târgu Jiu, beat la volan
Dublă anchetă în Gorj după ce un șef din Primăria Târgu Jiu a fost prins beat la volan. Atât polițiștii, cât și primarul Marcel Romanescu, au început verificările pentru a vedea dacă secretarul general Constantin Răduțoiu a consumat alcool în timpul serviciului sau în afara orelelor de program. Asta după ce oamenii legii l-a tras pe dreapta pe angajatul Primăriei, imediat după terminarea programului de lucru, l-au testat, iar aparatul a indicat o alcoolemie mare. Pe lângă faptul că s-a ales cu dosar penal, secretarul ar putea fi sancționat și de către primar.
Responsabilul cu legalitatea actelor din Primăria Târgu Jiu a fost prins de polițiști în momentul în care a plecat cu mașina din fața Primăriei, la terminarea programului de lucru. Oamenii legii l-au tras pe dreapta și l-au testat și așa au descoperit că secretarul Primăriei Târgu Jiu avea alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Primarul municipiul Târgu Jiu a început și el o anchetă, iar dacă va fi vinovat, Constantin Răduțiou va fi sanctionat.
Pentru că avea suspiciuni că unii dintre angajații fac pauze de șpriț, Romanescu a cumpărat și un etilotest pentru a testa angajații primăriei. Cu acest aparat au fost testați până acum zeci de angajați din Primăria Târgu Jiu, iar unii dependneți de alcool, decât să renunțe la băutură, mai bine și-au dat demisia.
Secretarul general al Primăriei Târgu Jiu a declarat jurnaliștilor că vrut să mute mașina dintr-un loc de parcare în altul și nu a avut intenția să circule băut pe străzi.