Șef de poliție din Gorj, decedat
Un fost șef din Poliția gorjeană a decedat la doar 54 de ani!
Un fost comisar șef de poliție a decedat marți, 16 iulie, pe patul de spital din capitală. Săptămâna trecută, acesta a suferit un infarct pe fondul temperaturilor ridicate din ultima vreme și a fost transportat cu elicopterul SMURd la un spital din București. Ajuns la spital, medicii au încercat din răsputeri să îl salveze, însă nu au reușit să îl țină în viață decât câteva zile.
Fostul comisar șef a ieșit la pensie în urmă cu câțiva ani. Acesta a fost o perioadă lungă șef al Biroului Rutier din Municipiul Târgu Jiu și câțiva ani șef al Poliției Orașului Novaci. Constantin Cir a fost foarte apreciat de-a lungul carierei sale atât de colegii săi cât și de cetățeni.